ION (IANCU) CARANICA

 

Economist, gazetar. S-a născut în orașul Veria din Macedonia, aflată sub ocupație turcească până la războiul balcanic, în anul 1903. Studiază la Școala Comercială din Salonic, apoi la Academia Comercială din București.

Aderă la Mișcarea Legionară în anul 1930, imediat după ce îl cunoaște pe Corneliu Codreanu în închisoarea Văcărești. În anul 1932 fondează împreună cu Constantin Papanace publicația Armatolii, tribună de luptă pentru apărarea drepturilor coloniștilor aromâni persecutați de regimul de la București.

În urma represiunii antilegionare din campania electorală în decembrie 1933, soldată cu 18.000 de arestări și 18 morți și a faptului că I.G. Duca oprește accesul în Dobrogea al aromânilor prigoniți în Grecia, ia parte împreună cu Nicolae Constantinescu și Doru Belimace la actul disperat de la Sinaia prin care în împușcă pe primul ministru. În ziua următoare se predă Tribunalului Militar.

În aprilie 1934 este condamnat pe viață la muncă silnică. În închisoare scrie o carte despre problemele aromânilor. Manuscrisele dispar în epoca comunistă. Moare alături de Corneliu Codreanu, Decemviri și cei doi camarazi din grupul Nicadorilor, asasinați din ordinul lui Carol al II-lea în noaptea de 29/30 noiembrie 1938.